dă-mi tricoul tău,
dezbracă-l, vreau să-mi învelesc inima
că e atît de goală, impudică în dragostea ei
tremură de frig, de frică, tremură de emoție
dă-mi tricoul tău să acopăr inima
ca o cortină moartea pe scenă la sfîrșitul piesei

la poesie c`est moi
scrie pe tricoul acela care mai mult te dezbracă decît te îmbracă
pentru că văd prin el tot ce simt ca într-o oglindă
îl vreau, pentru că ești autorul moral
în disperarea asta în care atîrn ca în pădurea spînzuraților

dă-mi tricoul tău să știu de unde îți începe trupul
și de unde începe lipsa și poezia
să încep să mănînc dicționare, ghiduri de conversație
tone de cuvinte
în speranța că liniștea îți va regenera măcar o mîngîiere
că va învia măcar un vis

la poesie c`est moi
scrie pe tricoul tău
îl îmbrac cu dureri ca pe-o rană
mă răstignesc pe zîmbetul tău interior
și îmi învelesc inima infrigurată

îngroapă-mă în tricoul tău
dar nu pune pămînt peste mine
pune carnea ta fierbinte și
topește-mă, sublimează-mă
îneacă-mă ca luna plină într-un lac, cuprinde-mă
în giulgiul acesta negru pe care scrie ca un epitaf

la poesie c`est moi